ARAD. Peripeţiile se ţin lanţ pentru cei patru arădeni plecaţi în expediția „România – o inimă pentru Asia”.
ARAD. Nu s-ar putea spune că n-au parte de adrenalină. Cei patru arădeni membri ai expediției „O inimă pentru Asia” (un traseu de 25.000 km prin nouă ţări din Europa și Asia) au avut parte de o nouă provocare. După ce s-au rătăcit în deşertul Gobi şi s-au ales cu numeroase pagube, după ce au trecut printr-un râu prea adânc pentru SUV-urile lor, acum sunt puşi în situaţia de a-şi modifica traseul.
ARAD. La 20 de zile de la debutul expediției „România – o inimă pentru Asia”, protagoniştii s-au rătăcit pe drum. S-a întâmplat în cursul nopții de miercuri spre joi, în deșertul Gobi, cel mai mare deşert din Asia și al cincilea din lume ca suprafață ocupată.
ARAD. Patru arădeni vor pleca vineri într-o expediție de mare anvergură. Timp de 60 zile, Marcel Vlăduțoiu, Silveriu Perjariu, Eugen Magocs și Adrian Moldovan, membri ai Hard Enduro Club Arad, vor străbate un traseu în formă de inimă de peste 25.000 km ce va cuprinde 9 țări (România, Ucraina, Rusia, Mongolia, Kazahstan, Turkmenistan, Iran, Turcia, Bulgaria), la bordul a două autoturisme off-road.
Alpinistul arădean va porni într-o expediţie inedită pe Nanga Parbat (8125 m).
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1