ARAD. FotoClubPro Arad vă invită vineri, 27 februarie, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de fotografie „Distorsiuni”, semnată de artistul fotograf Ionel Onofraş. Evenimentul va avea loc la sala „Clio” a Complexului Muzeal |Arad (str. Horia, nr. 10). Intrarea este liberă.
Expun: Rely Tarniceri, Simona Chira, Gia Pașniciuc, Raluca Lăncrăngean, Raluca Istin.
ARAD. Sub genericul deja consacrat „Partituri în expoziţie”, sala „Artă şi Multimedia” expune ritmic şi constant, pe holul de la etajul I al Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol”, documente din fondul muzical al secţiei, cu ocazia aniversărilor şi comemorărilor reperelor majore din istoria universală a muzicii.
Expoziție personală a artistului plastic arădean Siska Szabo Hajnalka, la Sala Clio.
Mai mulţi artişti plastici, cu toţii absolvenţi ai Universităţii Politehnica Timişoara, îşi vor expune lucrările în cadrul unei expoziţii realizate în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici. Evenimentul, intitulat „Politehnica în artă, arta în Politehnică”, va avea loc joi, 22 ianuarie, la Galeria Helios.
Local
Recons, prin intermediul operatorului contractat, va efectua în perioada următoare macajele de parcare pe mai multe străzi din zona centrală, sens în care, în funcție de graficul de lucrări, se va restricționa accesul la locurile de parcare aferente fiecărei străzi.
Advertorial
Duminică, 10 noiembrie 2024, Biserica Ekklesia a fost gazda unui eveniment de mare importanță pentru comunitatea arădeană, în cadrul căruia s-a dat startul construcției Campusului Ekklesia.
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale alianţei şi altor parteneri occidentali să furnizeze sprijin suplimentar pentru Ucraina, în contextul apropierii sezonului rece, transmite DPA.
5
Ştiri sportive
România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiţiei feminine de tenis pe echipe, Cupa Billie Jean King, joi, la Malaga (Spania).
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.