Manifestarea care coincide, deloc întâmplător, cu „Ziua economistului”, poate fi un exemplu pentru ceea ce înseamnă învăţământul superior în Arad.
ARAD. Veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea, în general, oferă popoarelor din Europa parcurgerea unor etape care au marcat profund destinul lor spiritual şi cultural. Cu o vechime de două sute de ani, învăţământul românesc arădean se înscrie deja, prin personalităţile lui, în tradiţia românească de gen.
Local
Trei părticele din sfitele moaște ale unor sfinți au ajuns la Capela Spitalului Orășenesc Ineu.
ARADON Sport local
Arădencele au condus în cea mai mare parte a partidei, și la 11 puncte, dar Rapid s-a impus la final cu un punct.
Mapamond
O explozie puternică la un important depozit de muniții din regiunea Vladimir, aproximativ 70 km nord-est de Moscova, a determinat autoritățile să evacueze marți locuitorii din două localități din zonă, informează agențiile de presă internaționale și The Moscow Times.
Mapamond
Cardinalii se vor întruni într-un conclav pentru a-l alege pe cel de-al 267-lea papă al Bisericii Catolice și succesor al papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani. Data conclavului va fi anunțată după funeraliile papei de sâmbătă, transmite marți Reuters, care publică o serie de date cheie cu privire la acest conclav, unul dintre cele mai vechi și mai secrete procese electorale din lume.
România
DNSC atenționează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliției Române și BNR
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creștere, în care sunt folosite apeluri telefonice false în numele Poliției Române și al Băncii Naționale a României (BNR).
Local
MACEA. Veste bună pentru locuitorii comunei Macea şi a satului apărţinător, Sânmartin.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a introdus luni în legislație conceptul de „genocid împotriva poporului sovietic” comis în timpul Marelui Război Patriotic, cum numește Rusia al Doilea Război Mondial, înainte de aniversarea pe 9 mai a 80 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste, relatează agenția EFE.
2
Mapamond
Kremlinul a declarat marți că, în prezent, nu există planuri concrete de negocieri cu Kievul privind o încetare a atacurilor cu drone și rachete asupra infrastructurilor civile, propusă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează EFE și Reuters.