Rapperul P. Diddy i-a făcut cadou fiului său, Justin, în vârstă de 16 ani, un autoturism Maybach în valoare de 360.000 de dolari, precum şi un şofer personal. Pe lângă acest cadou, tânărul a avut parte şi de o petrecere aniversară, la care a invitat peste o mie de persoane.
Sute de copii au participat, la Arad, la Campionatul Naţional de înot pentru copii de 10-11 ani, 35 dintre cele 62 de cluburi aliniate la start punctând în ierarhia de profil. Aradul a avut două cluburi în concurs, LPS şi CSM, cel mai bine clasat sportiv fiind David Crişan (Under 11 - CS Municipal; locul 5 în proba de 50 de metri spate - timp 00:34:87).
Şoferul pe care l-au oprit în trafic şi căruia urmau să-i reţină permisul auto le-a oferit poliţistilor 150 de euro mită, spunându-le să tăiaţi hârtia aia" .
Un reprezentant al Jobbik, partid de extremă dreapta din Ungaria, îl atacă pe alpinistul arădean. La originea ofensivei naţionaliştilor maghiari stă nemulţumirea lor faţă de faptul că Torok nu a luat cu el, în expediţie, steagul Ungariei pentru a-l arbora pe Everest.
ARAD. Fac parte din acea categorie a indivizilor care se duc la frizerie doar atunci când nevestele îi ameninţă că până nu îşi aranjează podoaba capilară vor căpăta la prânz doar supă de cuie de tapiţer, iar la cină urme de cârnaţi pe miros de varză.
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
2
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.