BUCUREŞTI. Omul de afaceri Nelu Iordache rămâne în continuare în arest. Decizia a fost luată de către Tribunalul Bucureşti la solicitarea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă. Iordache este acuzat de delapidarea a 25 de milioane de lei, bani alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad. Acesta mai este acuzat şi de fals şi uz de fals.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au găsit un autoturism BMW care figura ca bun căutat pentru confiscare în Elveţia.
ARAD. Candidata Partidului Socialist Român la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad a fost şantajată.
TURNU. Descoperită de polițiștii de frontieră de la Turnu pe când vroia să intre în România cu un act de identitate fals.
ARAD.12 dosare de pensie suspecte a fi false se află în atenţia DIICOT. Într-un alt dosar, falsul s-a confirmat.
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.