FRUMUŞENI. O bătrânică în vârstă de 72 de ani şi-a încheiat socotelile cu viaţa aruncându-se în fântâna din curtea propriei case.
Cum va arăta investiţia: sute de jeturi de apă, verticale şi înclinate, cu bule de săpun şi muzică, un proiector de lasere de lumini şi şansa de a retrage fântâna pe vreme rea.
O seară cu muzică din concertul Queen al Filarmonicii arădene, cu multe zâmbete şi bună dispoziţie pentru miile de arădeni care s-au aflat în parcul de la Pădurice la inaugurarea fântânii arteziene.
ȘIRIA. Un bărbat în vârstă de 60 de ani și-a pus capăt zilelor: s-a aruncat în fântâna din curtea locuinței.
MORODA. Trupul bărbatului de 62 de ani a fost găsit în propria-i fântană după ce a fost căutat mai bine de o zi.
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
1
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.