CHISINEU CRIS - Agenţi din cadrul Poliției
orașului Chișineu Criș au depistat în
trafic un bărbat din Cluj, în vârstă
de 51 de ani, care conducea având permisul anulat.
Emeric S. se afla la volanul unui Peugeot, pe raza
oraşului Chişineu Criş.
FANTANELE - Levente David V., de 17 ani, din
Fântânele, este cercetat de către
poliţiştii din localitate, după ce a condus
un autoturism fără a poseda permis de conducere.
Mai mult, în data de 26 septembrie, în jurul
orei 21, din cauza lipsei de experienţă,
tânărul s-a răsturnat cu autoturismul
în afara părţii carosabile.
ARAD - Preşedintele României, Traian
Băsescu, va fi prezent cel mai probabil pentru cinci
ore în judeţul Arad, la Arăneag, vineri,
pentru a lua parte la „Zilele Fermei Horticole din
judeţul Arad”. Deşi se vehicula faptul
că primul om al statului va lua parte, la mijlocul
lunii august, la sărbătoarea oraşului
(Zilele Aradului), oficialii locali nu au confirmat
prezenţa preşedintelui în municipiu.
ARAD - Datorită executării unor lucrări de
înlocuire a unui cablu telefonic de mare capacitate,
în perioada 4-9 mai, locuitorii cartierului Vlaicu
vor avea probleme cu telefoanele Romtelecom.
ARAD - Aradul a fost lăsat fără
poliţişti chiar dacă la nivel naţional
s-au scos la concurs 1.200 de locuri.
Local
Cu mesaje pro-Europa, pro-NATO și anti-dictatură, aproximativ 200 de tineri arădeni au ieșit vineri seară să protesteze.
Mapamond
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, le-a cerut omologilor săi din ţările NATO ca la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor Alianţei, care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, să transmită Ucrainei invitaţia de aderare la NATO, relevă o scrisoare consultată vineri de Reuters.
Mapamond
Programul electoral al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) cere ieşirea Germaniei din UE, părăsirea zonei euro şi revenirea la marca germană, încetarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice, măsuri împotriva migraţiei ilegale şi anularea sancţiunilor impuse Rusiei pentru a fi reluate importurile de gaz rusesc, relatează vineri agenţia EFE.
România
Curtea Constituţională a României a amânat vineri pentru data de 2 decembrie, la ora 17:00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.
România
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, ci și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
Local
„Noi băieții din Arad așteptăm bulangii la proteste. Vă oferim două soluții... Ori săriți în aer... ori luați foc”, este unul dintre mesaje. Protestele sunt programate să aibă loc azi, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
4