ARAD - Se fac ultimele retuşuri înaintea plecării spre Şimleul Silvaniei, pentru duelul prevăzut sâmbătă dimineaţa.
ARAD - Inimoşii suporteri ai echipei FC UTA vor fi alături de favoriţi şi la meciul programat sâmbătă, cu începere de la ora 11, pe teren străin, cu FC Silvania. Astfel, Asociaţia Suporter Club UTA anunţă că organizează o deplasare la Şimleul Silvaniei.
Studenţii de la Vasile Goldiş joacă sâmbătă, ora 11, la Şimleu, cu FC Silvania, în cadrul etapei a 6-a a ligii secunde.
ARAD - Pentru „alb-roşii” nu există alternativă: trebuie să câştige, vineri, contra Silvaniei. Altfel este o catastrofă!
COVACI - UTA are doi jucători suspendaţi pentru meciul contra formaţiei FC Silvania: Buican (cumul de cartonaşe galbene) şi Batin (eliminat pentru o greşeală copilărească - a vrut să înscrie cu mâna).
UT Arad
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
4
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
7
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.