ARAD - Nagy vrea fapte, nu vorbe, iar „SCU”, prin vocea lui Ciprian Jurma, spune că nu are ce căuta la UTA.
ARAD - Giovanni Catanzariti sintetizează astfel adversarul de sâmbătă: „FC Bihor este o formaţie tânără, ce stă bine la capitolul fizic. Aleargă mult şi loveşte pe contraatac sau la fazele fixe.
ARAD - Patru fotbalişti nu a putut alinia în formaţia de start antrenorul FC UTA, Roli Nagy, în partida de acasă împotriva echipei CSU „Vasile Goldiş”, de săptămâna trecută: George Neagu (suspendat), Dorin Mihuţ, Claudiu Drăgan şi Adrian Voiculeţ (accidentaţi).
Arad - Giovanni Catanzariti şi Geta Onu s-au înţeles pentru ca meciul din etapa viitoare să se joace vineri seara.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.