FCC Baschet Arad a câştigat derby-ul grupei de vest a Ligii Naţionale, 59-57 cu CSM Satu Mare.
În jur de 700 de spectatori au fost alături de „galben-albastre”, aseară, în derby-ul etapei a şasea, prima a returului. În Polivalenta arădeană sosea liderul neînvins şi vicecampioana „en-titre”, CSM Satu Mare, iar de cealaltă parte, noul tehnician al Aradului, spaniolul Manuel Rodriguez, debuta pe teren propriu. Hadzovic, accidentată, a fost marea absentă a meciului, dar arma secretă a gazdelor avea să fie chiar înlocuitoarea căpitanului, cipriota Akathiotou, providenţială în multe momente. Practic, aici s-a şi făcut minima diferenţă, oaspetele având jucătoare neinspirate la coordonare. Primul sfert nu a avut realizări deosebite, cu ratări de ambele părţi, dar cu un plus de partea Aradului. În acelaşi registru s-a jucat până la pauza mare, cu remarcate Akathiotou şi Webb, respectiv Mosby, 28-21 după două sferturi.
Rezultatele sunt „cartea de vizită” a oricărui antrenor. Iar atunci când acestea lipsesc, intervin despărţirile. Precum în cazul tehnicianului echipei de baschet femnin a Aradului, Dejan Mudresa. Tehnicianul sârb și FCC Baschet Arad au ajuns, miercuri seară, la un acord privind rezilierea, pe cale amiabilă, a relațiilor contractuale valabile pentru sezonul 2019-2020. Eșecul de pe teren propriu, cu U Cluj, scor 62-64, înregistrat în ultima etapă de campionat, i-a fost fatal.
România
Totul s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub Pasajul Vulturul Negru din Oradea.
România
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo de ninsoare, intensificări de vânt și răcire semnificativă pentru toată țara, valabilă până luni seara.
UT Arad
ARAD. Spectacol fotbalistic şi goluri multe în amicalul disputat sâmbătă, pe „Motorul” care a opus echipa de tineret a UTA-ei şi gruparea de Liga 3, Progresul Pecica.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, începând cu data de 1 februarie, instituția va fi prezentă pe Facebook.
Local
Cinci primari din vestul țării și cinci primari din Ungaria vor să pună bazele unei asociații teritoriale, pentru a accesa fonduri europene.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
3
Local
ARAD. Consilierii județeni au aprobat în ședința de joi, 30 ianuarie, ca vicepreședintele Sergiu Bîlcea să îl înlocuiască pe președintele Iustin Cionca, în caz de necesitate.
7
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
1