Fără succes în faţa sătmărencelor în acest sezon, FCC ICIM va căuta, sâmbătă, ora 18 – intrarea liberă - , în „Polivalenta” arădeană, să „spargă gheaţa”, pentru a-şi păstra intacte şansele, atâtea câte mai sunt, în condiţiile în care de a prinde locul 4 înaintea play-off-ului. Nu-i mai puţin adevărat că şi CSM Satu Mare este „condamnată” să învingă, pentru a avea o şansă la primul loc în duelul cu Sepsi, care se va decide runda viitoare la Sf. Gheorghe.
Iubitorii sportului cu mingea la coş din oraşul nostru au ocazia să îşi reîntâlnească favoritele de la FCC ICIM, marţi, ora 18,30, la Sala Sporturilor, în disputa cu CSM Satu Mare, restanţă din prima grupă valorică a Ligii Naţionale de baschet feminin. Un duel interesant, în care galben-albastrele vor să obţină succesul care le-ar asigura, în mare măsură, locul trei la finalul primei părţi a unui campionat structurat ciudat de mai marii Federaţiei de specialitate.
ARADON Sport local
A 13-a ediţie a Memorialului Nicolae Ardelean a fost câştigată de Podgoria Pâncota.
Local
Ca urmare a unei scrisori trimise de un arădean, am decis să încercăm să aflăm ce măsuri a luat Poliția Locală în privința oamenilor străzii și în ceea ce privește numărul tot mai mare de cerșetori de pe străzile Aradului.
1
UT Arad
Comisia Centrală de Arbitri a afișat, în urmă cu câteva minute, brigada care va conduce meciul de luni, ora 17.00, de la Ovidiu, dintre Farul și UTA.
UT Arad
ARAD. Deși este la UTA din 25 septembrie, Damien Dussaut nu a reușit să joace pentru echipă decât în meciuri amicale. A fost acea problemă legată de contractul său, care s-a reziliat cu Farul, dar nu a intrat și la Comisiile de specialitate de la FRF în timp util, adică atunci când era perioadă de transferuri.
Local
A fost deslușit în Spania, în cadrul unui proiect Erasmus+, de către elevi și profesori ai Liceului Național de Informatică.
Mapamond
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
5
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
1