ARAD. Au furat de două ori, în aceeași zi, din magazine aflate în cartiere diferite ale Aradului. Este vorba despre două femei, una în vârstă de 28 de ani, iar cealaltă de 41 de ani.
ARAD. În perioada 4-5 decembrie 2014 (orele 16.00 – 19.00), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – filiala Arad organizează la Arad atelierul de lucru „Cum să lucrezi pentru tine”, adresat femeilor peste 45 de ani, mame singure, femeilor din mediul rural interesate de a-și deschide propria afacere.
ARAD. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – filiala Arad derulează, în perioada 1-14 noiembrie 2014, o campanie de selectare a femeilor care să participe la educarea antreprenoriatului feminin prin intermediul proiectului internațional „BADGE”.
ARAD. Două spectacole de excepție se vor juca, în acest sfârșit de săptămână, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad.
ARAD. Același spectacol, două reprezentații cu două distribuții: „Totul despre femei”, de Miro Gavra, în regia lui Felix Crainicu. Prima distribuție, formată din Adriana Ghiniță, Dorina Darie Peter și Liliana Balica va juca în sala Studio joi, 16 octombrie, de la ora 19,00, iar cea de a doua, formată din Angela Petrean Varjasi, Mariana Tofan Arcereanu și Roxana Sabău – duminică, 19 octombrie.
România
Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional! O femeie a murit pe loc după ce o bucată de gheață de pe o clădire s-a prăbușit peste ea în Chiajna, Ilfov.
Mapamond
Noi imagini obținute prin telescopul VLT (Very Large Telescope), aparținând Observatorului European Austral (ESO), au identificat o galaxie eliptică neobișnuită care își canibalizează vecinii mai mici și care pare să se apropie de o nouă țintă, transmite Space.com care citează un studiu publicat în revista Astronomy & Astrophysics.
România
Candidatul PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că România nu trebuie să trimită trupe în Ucraina.
Local
Reprezentanții Registrului Auto Român spun că multe piese din schimb care ajung pe piață sunt neconforme.
1
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a explicat în cursul zilei de marți, 25 februarie prin intermediul unui mesaj video de ce a chemat partidele politice la consultări înainte de Consiliul European.
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.
Local
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru faptele săvârșite între anii 2022 și 2024.
România
McDonald's va opri temporar utilizarea aparatelor de gheață din restaurantele sale din România pentru verificări suplimentare a calității apei potabile, au informat marți reprezentanții companiei.