Manchester. Oficialii grupării Manchester United au început căutarea unui nou antrenor după ce Sir Alex Ferguson le-a spus că va mai conduce de pe bancă echipa engleză doar pentru încă un sezon, informează The Sun.
Tehnicianul formaţiei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat, miercuri, că tânăra echipă pe care a folosit-o în meciul cu CFR Cluj a evoluat bine, precizând că nu este nemulţumit de înfrângere, deoarece s-a produs în urma unui gol extraordinar, informează uefa.com.
Antrenorul echipei UTA spune că este primul vinovat pentru ce s-a întâmplat în această seară la Sfântu Gheorghe.
2
Istoria nu a fost păcălită! UTA nu a marcat la Sfântu Gheorghe, așa că vine acasă învinsă.
3
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” va găzdui, pe 24 octombrie, lansarea volumului „Între Zenit și Nadir”, al autorului arădean Cristian Mladin.
Arădencele au început perfect partida, au avut o scădere mică, după care s-au distanțat la un ecart confortabil.
Trupa antrenată de Gaica, Ungur și Mărginean e la mâna ei în tentativa de a merge în play-off.
Zece șoferi prinși în ultimii 2 ani transportând migranți ilegali spre Schengen au fost condamnați de Tribunalul Arad într-o singură zi.
3
Donald Trump l-a acuzat pe preşedintele democrat Joe Biden că nu reuşeşte să-l sprijine în mod adecvat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, pe timp de război, transmite sâmbătă dpa. Candidatul republicanilor la preşedinţia SUA a vorbit și despre moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, despre care spune că face pacea în Orientul Mijlociu mai uşor de realizat, relatează AFP.