
Valsuri şi polci de Johann şi Josef Strauss, dar şi alte dansuri şi partituri de antren ieşite de sub aceleaşi semnături celebre, deschid anul muzical 2017 la Filarmonica de Stat Arad. Totul în cadrul unui program pe care orchestra simfonică a Filarmonicii, dirijată de Cristian Neagu, îl oferă publicului de concert în două seri la rând: 5 şi 6 ianuarie, la ora 19.00, în Sala Cercului Militar, de pe B-dul Decebal nr. 19.
O scrisorică de la directorul Văcean şi toată argumentaţia legală trecută în proiect n-a mai fost valabilă. Managerul rămâne pe funcţie pentru că i-a ameninţat pe aleşi.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1