„Trebuie să învăţăm tânăra generaţie să oprească supraexploatarea naturii”
Parcă ţara aceasta nu ar avea destule probleme interne. Parcă nu am avem un dezastru în agricultură, în Sănătate, un alt dezastru în învăţământ. Parcă nu sunt destule eşecurile dezagreabile, care se ascund sub „brandul România”. Mai trebuie să vină şi preşedintele nostru ca să dea cu mucii în fasolea cancelariilor europene.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1