Creditele arădenilor sunt diferenţiate în funcţie de monede, dar şi de destinatarul lor. Ultima raportare în profil teritorial publicată de Banca Naţională a României arată că agenţii economici, pe de o parte, au încredere mult mai mare în moneda naţională, iar pe de altă parte, arădenii persoane fizice preferă creditele în valută.
ARAD.Agenţii economici care încalcă anumite prevederi legale sunt pasibili de amenzi usturătoare.
ARAD. Polițiștii au descoperit că doi administratori de firme au efectuat în mod fictiv operațiuni prin care au prejudiciat bugetul de stat cu 760.000 de lei.
ARAD.Eveniment organizat de Colegiul Economic Arad în colaborare cu I.Ş.J. Arad.
ARAD. Polițiștii au confiscat artificii deținute ilegal de către două societăți comerciale.
România
Marcel Ciolacu: "Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie"
2
România
Peste 50 de tineri au protestat, joi seara, în centrul municipiului Târgu Mureş, împotriva extremismului şi pentru apărarea libertăţilor cetăţeneşti, reprezentanţi ai acestora susţinând şi că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de renumărare a voturilor li se pare o încălcare a democraţiei.
1
Ştiri sportive
Naţionala de fotbal a României va face parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor preliminare din zona Europa pentru Cupa Mondială din 2026, ceremonie care va avea loc pe 13 decembrie la Zurich, potrivit FIFA.
România
Curtea Constituțională a decis renumărarea celor aproape 9,5 milioane de voturi pe care românii le-au exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută, tur care riscă acum să fie anulat și reluat, conform legii. Biroul Electoral Central a respins propunerea de filmare a procesului de renumărare și a interzis observatorilor independenți să asiste la procesul de renumărare.
2
ARADON Sport local
Vicecampioana României s-a impus cu 154-127 la general în dubla din turul doi al Cupei României, după 79-67 în jocul doi cu Rapid.
România
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral, potrivit documentelor prezentate de reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul apărării, al ordinii publice şi al securităţii naţionale, a informat, joi, Administraţia Prezidenţială.
4