Potrivit bilanţului Parchetului, în 2013, s-a arestat mai mult, s-au efectuat mai puţine recursuri şi apeluri, iar evaziunea fiscală a fost pe primul loc.
ARAD. Timp de aproape doi ani de zile, adminstratorul unei firme nu a înregistrat în evidenţele contabile veniturile realizate, nici alte operaţiuni comerciale şi a prejudiciat bugetul de stat cu peste 77.000 de lei. După ce i-au probat fapta, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, l-au trimis în judecată pe administratorul firmei.
ARAD. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România organizează seminarul „Cum să faci față inspecției fiscale”, un seminar ce vine în sprijinul întreprinzătorilor, managerilor și specialiștilor în domeniul financiar-contabil în vederea pregătirii acestora în cazul unei inspecției fiscale.
ARAD. Două transporturi de mărfuri fără acte de însoţire legale au fost descoperite în data de 25 decembrie la punctul de trecere a frontierei Nădlac, în urma acţiunilor de monitorizare a traficului realizate de reprezentanţii Inspecţiei Fiscale.
ARAD. Timp de zile 10 zile, aproximativ 200 de poliţişti arădeni au acţionat pentru combaterea evaziunii fiscale cu produse intracomunitare.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Local
Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 8 luni.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc Campionatul Naţional de judo Under 18 (juniori 2). Într-o companie selectă, sportivul arădean David Mercea (dublă legitimare CS Municipal – CSŞ Gloria) a impresionat pe tatami.
1
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.