ARAD. Liberalii susţin că societatea a fost sistematic „agresată” chiar de către acţionarii principali.
ARAD - Preşedintele pe municipiu al PNL Arad, Florin Galiş, susţine că cifra de 35.000, referitoare la numărul cetăţenilor din Judeţul Arad care sunt declaraţi sub pragul sărăciei, este falsă.
ARAD - Încercând să demonstreze că administraţia cheltuie banii arădenilor pe lucrări scumpe şi de proastă calitate, liberalii arădeni, respectiv preşedintele organizaţiei municipale, Florin Galiş, a prezentat presei mai multe fotografii de pe unele străzi ale Aradului.
ARAD - Liberalii arădeni consideră că oamenii care lucrează în instituţiile bugetare sunt puşi în pericol de către „o insectă extrem de periculoasă care a apărat în ultima perioadă, fluturaşul de salar”.
ARAD - Preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Florin Galiş, a declarat că PDL a ajuns să condiţioneze angajările la instituţiile sau serviciile din subordinea Primăriei sau la deconcentrate până la cel mai de jos nivel.
O mulțime de activități și operațiuni au fost evidențiate în activitatea Registrului Agricol din municipiul Arad.
Pescuitul la feeder reprezintă o modalitate modernă, versatilă și, totodată, captivantă de a prinde diverse specii de pești. Spre deosebire de alte tehnici, pescuitul la feeder se concentrează pe atragerea peștilor într-un anumit punct, folosind un coșuleț sau un suport special care eliberează momeala în mod controlat.
Consiliul Județean caută șapte persoane care să fie numite în Consiliul de Administrație al Aeroportului Arad.
Au fost aprobate documentațiile pentru elaborarea propunerilor de proiecte în vederea obținerii de finanțări nerambursabile prin Centrul Municipal de Cultură.
Teodora Ciunta, condamnată la ani grei de închisoare de Tribunalul Arad, a încercat să scape de judecătorul care a preluat dosarul.
Municipalitatea desfășoară în această perioadă ample lucrări de întreținere a spațiilor verzi de pe malul Mureșului, menite să asigure un peisaj armonios și un mediu sigur pentru toți vizitatorii.
Polițiștii examinatori din Arad, judecați pentru luare de mită, încearcă să tergiverseze procesul.
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.