Un autobuz de transport public care circula pe linia 21 a ars în întregime, joi, după amiaza, pe strada Barbu Lăutaru, în cartierul Alfa. Autobuzul – care aparține Companiei de Transport Public Arad - se afla în mers, iar pasagerii și șoferul au coborât din autovehicul imediat ce au observat că iese fum.
Local
Românii sunt așteptați la secțiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.
Local
IPJ Arad anunţă că au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, iar 15 posibile incidente sunt în verificare.
Local
Peste 40 de lucrări au fost înscrise în cele două sesiuni, matematică și informatică, ale competiției de anul acesta.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri informează că se circulă dirijat pe A1, la km 535+700, sensul spre Nădlac, din cauza unui autocamion care a lovit parapetul marginal, în jurul orei 11:00.
Local
Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, în județul Arad, au fost înregistrate 2.364 de cereri pentru urnă mobilă, din care 1.275 sunt pentru persoane aflate în penitenciar, arest preventiv, arest la domiciliu și în spitale.
Local
Câțiva arădeni s-au trezit dis-de dimineață pentru a-și exprima votul. Cei mai mulți au fost muncitori ieșiți din schimbul 3.
1
Local
La nivel național procentul este de 7,45%
ARADON Sport local
Două victorii cu 1-0 asigură liniștea primelor două echipe. „Sămădăii” pierd cu scor de neprezentare.