7 formaţii au participat, recent, la Cupa „1 Iunie” la minivolei şi speranţe, organizată la Câmpia Turzii, CS Victoria Nădlac (antrenor Dorin Vărşăndan) câştigând aurul la prima categorie, respectiv argintul la cea de-a doua.
CHERELUŞ. Sub ochii primarului comunei, Aurel Radiţa, în Duminica Tomii, într-o atmosferă de sărbătoare câmpenească, satele comunei Şicula – Chereluş şi Gurba – şi-au disputat supremaţia în sportul rege.
Final de meci la Satu Mare. UTA a pierdut primul meci al sezonului cu 2 – 0 în fața Olimpiei. Elevii lui Adrian Falub au făcut un joc modest, slab chiar și doar câteva minute de dominare nu au fost suficiente pentru a schimba istoria partidei.
Peste câtva minute, la Satu Mare se va da startul meciului Olimpia - UTA, din cadrul etapei a XV-a, din cadrul Ligii a II-a, seria vest. Site-ul nostru vă va ține la curent cu tot ce se întâmplă la acest joc.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc a declarat, sâmbătă, că a avut discuţii cu organizatorii Festivalului Peninsula privind mutarea acestuia de la Târgu Mureş, el precizând că "există toate şansele ca în iulie 2013 evenimentul să fie organizat la Cluj".
PĂULIŞ. Sâmbătă, la Păuliş, s-a pus capăt secetei (de ploaie) dar şi de puncte, gazdele impunându-se clar cu 4-1 în faţa Progresului din Pecica.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Local
Vineri seara fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a ajuns în stare critică la Urgențe după ce a suferit o ruptură de aortă.
4
Local
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.