Pilotul Michael Schumacher (Mercedes GP) i-a cerut scuze lui Rubens Barrichello pentru maniera nesportivă prin care a încercat să-l împiedice pe brazilian să depăşească, o manevră ce ar fi putut proiecta monopostul Williams condus de fostul său coechipier în parapetul circuitului de la Hungaroring.
Fostul inginer-şef de la McLaren, Pat Fry, se alătură echipei rivale din Formula 1, Ferrari, în postura de director tehnic adjunct, începând de la 1 iulie.
Academia de piloti de curse a Scuderiei Ferrari are, începând cu zilele acestea un nou "student". Italienii l-au adus la echipă pe Lance Stroll, un copil canadian de doar 11 ani care a arătat abilităţi extraordinare în crusele de carting la care participă. Stroll, originar din Montreal, devine astfel cel mai tânăr pilot de la academia Ferrari.
MONTE CARLO - Pilotul brazilian Felipe Massa, în vârstă de 29 de ani, vicecampion mondial în 2008, şi-a prelungit până în 2012 contractul cu Ferrari, înţelegerea precedentă fiind scadentă la sfârşitul acestui sezon, a anunţat, miercuri, scuderia, informează motorsport.com.
Campionul mondial en-titre din Formula 1 a fost primit joi la Palatul Buckingham de Regina Marii Britanii, Elisabeta II, şi a fost decorat cu ordinul de Membru al Imperiului Britanic.