Notificarea privind modificarea sistemului anual sau trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit se va face începând cu această lună prin formularul 012. Documnetul a fost elaborat şi aprobat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi conţine, pe lângă modelul ce trebuie completat şi un set de instrucţiuni.
Agenţia Naţională pentru Administrarea Finanţelor a aprobat un nou formular destinat persoanelor fizice.
În anul 2011, Agenţia Naţională pentru Adminsitrarea Finanţelor intros formularul 307 care este utilizat pentru declararea sumei rezultate ca urmare a ajustărilor taxei pe valoarea adăugată.
ARAD. Contribuabilii arădeni au două termene scadente pentru această lună. Astfel, pe 15 martie este termen scadent pentru formularul 204 „Declaraţie anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale” pentru anul 2011.
ARAD. Începând cu obligaţiile scadente în data de 25 februarie 2012, Formularul 394 ,,Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” se va putea depune numai pe noile versiuni ale programelor de asistenta, în format PDF cu fisier xml ataşat, indiferent de canalul de depunere ales (internet sau ghişeu).
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
România
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.
ARADON Sport local
Dan Moraru le-a dat 30 de minute în teren jucătoarelor venite de pe bancă.
România
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
Nudurile virtuale au fost distribuite băieților din liceu prin intermediul Instagram și Whatsapp. Conducerea școlii a deschis o anchetă și a anunțat Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Arad.
12
Evenimente
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu ISF şi ASF, îşi propune să educe financiar noile generaţii.
Local
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.