
În toamna lui 2020 arădenii și-au votat aleșii pentru Parlament. E drept, mai puțin de 30% dintre arădenii cu drept de vot au și fost la urne pentru a-și exprima opțiunile (prezenta a fost de 29,77%). 10 parlamentari, șapte deputați și trei senatori, are Aradul la București în cel mai important for legislativ. Acum, parlamentarii se apropie cu pași repezi de finele mandatului și au fost provocați de Jurnal arădean/aradon.ro să vorbească despre ce-și propun pentru următoarele sesiuni. Iată care sunt proiectele pe care parlamentarii arădeni le au pe lista lor de priorități.
Mapamond
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenţie din Gaza, luna trecută. Cauzele sunt identificate drept eşecuri profesionale şi încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenţia de muşamalizare, transmite Reuters.
Mapamond
O adolescentă de 14 ani a fost ucisă de un leu, sâmbătă, în apropiere de capitala kenyană Nairobi, a anunţat duminică agenţia Kenya Wildlife Service (KWS), citată de AFP.
Mapamond
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi regina Camilla i-au salutat scurt pe cei prezenţi după slujba din Duminica Paştelui la capela St. George de la Windsor, un eveniment important în calendarul monarhului, guvernator suprem al Bisericii Anglicane, transmite duminică Reuters.
Mapamond
Ministerul apărării de la Londra a anunţat duminică, printr-un comunicat preluat de Reuters, că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului aerian al NATO.
România
Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a transmis un mesaj de Paște tuturor românilor, din Bihor, unde a participat la Slujba Învierii alături de credincioși.
3
Mapamond
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paştelui să nu renunţe la speranţa că pacea va reveni în ţara lor şi să persevereze pentru a depăşi calea dificilă a războiului în care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters.
Mapamond
Paștile sau Paștele este sărbătorit în întreaga lume, având semnificații diferite în culturile și religiile de pe glob.
Local
Arătările Mântuitorului după Învierea Sa din morți sunt în conștiința Bisericii în număr de unsprezece, după numărul ucenicilor rămași credincioși Lui, după trădarea unuia dintre cei doisprezece, spre a-i pregăti pentru misiunea ce acum le revenea lor de a continua vestirea evangheliei în toată lumea.
1
Local
Orașul Arad găzduiește în perioada 22 -27 aprilie 2025, cea de-a 43-a ediție a fazei naționale a Olimpiadei Naționale de Geografie, un eveniment de prestigiu în calendarul competițiilor școlare din România.