La întâlnirea zonală a Partidului Liberal Reformator de la Timişoara, cu Tăriceanu, au participat 240 de delegaţi ai organizaţiei arădene
Felnac. S-a trecut şi peste al „18-lea val”. Victoria Felnac a jucat în derby-ul etapei din „Onoare”, seria A, contra echipei din Vladimirescu.
Consilierii municipali, chemaţi să voteze trecerea parcărilor la Recons, înfiinţarea Centrului Municipal de Cultură Arad şi alte 32 de proiecte ale executivului.
ARAD. Forţa Civică şi PMP nu pot emite pretenţii în cadrul coagulării forţelor de dreapta. Dacă vor să participe, nu au altă cale decât fuziunea prin absorbţie cu unul dintre cele două partide, PNL sau PDl „Procedural s-a luat o decizie. Cele două partide, PNL şi PDL se comasează.
Mangalia. Zilele trecute, la Mangalia, a debutat Campionatul Național de lupte greco-romane, destinat juniorilor. Formatul a competiției arată puțin altfel, acum, cele trei etape fiind de calificare, atât pentru turneul final, cât și pentru faza finală a CN individual.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
1
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.