aradon.ro Web analytics





ARAD. Secretarul executiv al PDL, Traian Igaş, critică ordonanţa prin care se reglementează insolvenţa primăriilor, aprobată recent de Guvernul Victor Ponta. Ca preşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare Locală şi Regională, Igaş a abordat această problemă la ultima şedinţă, care a avut loc la Oraviţa.

O gospodărie din Păuliş este considerată focar de infecţie de către localnicii care au casele în vecinătatea ei.

ARAD - „Aşa vreţi să câştigaţi meciul?” - a fost întrebat Ionuţ Popa, înaintea jocului, de o persoană foarte importantă din conducerea clubului studenţesc. Gazdele au acuzat UTA de faptul că ar fi provocat, în mod intenţionat, incidentul cu parafa medicală, pentru a putea să îşi asigure cele trei puncte puse în joc.

Local

„Meșter” din Arad, judecat pentru evaziune fiscală
Unui bărbat din Arad i s-au aplicat măsuri asiguratorii pentru evaziune fiscală, după ce a efectuat lucrări de construcții și renovare fără să își declare veniturile.

Local

Finanțare de aproape 3 milioane de euro pentru UAV
Proiectul, în valoare de 14.010.330,30 lei (2.814.000 euro), se adresează cadrelor didactice din județele Arad și Hunedoara și se derulează în parteneriat cu Asociația „Centrul Regional pentru Ocuparea Forței de Muncă și Protecție Socială”,

Local

34 de intervenții în 24 de ore, pentru pompierii arădeni
Cele mai multe intervenții au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 30 de solicitări.

Local

Liszt și Schubert la Filarmonica Arad
Concertul simfonic de joi, 24 octombrie 2024, al Filarmonicii Arad, îl va avea ca dirijor pe Radu Popa și ca solistă pe Adela Liculescu.

Advertorial

Imunitate mai puternică cu Vitamina D3 + K2
Într-o lume în care suntem în permanență expuși la factori ce ne pot slăbi sistemul imunitar, de la stresul cotidian la poluare și virusuri sezoniere, este esențial să ne asigurăm că imunitatea noastră rămâne puternică. Ce avem de făcut? Ne alimentăm sănătos și ne susținem sistemul imunitar cu vitamine și minerale.

Local

În sfârșit: CET pornește căldura!
Compania a anunțat că în 24 octombire încep probele la cald ale instalațiilor de încălzire.

Local

Fiica lui Ioan Crișan, dusă la audieri la București
După perchezițiile de miercuri dimineață, fiica afaceristului Ioan Crișan, Laura Crișan, a fost ridicată de polițiști și procurori, urmând a fi dusă la București pentru audieri.

Local

Calendarul creștin-ortodox pentru anul 2025, disponibil în Arhiepiscopie
Acesta cuprinde rânduielile bisericeşti aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Local

Arădeanca Denisa Corb, la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week
Aflat la prima ediție, evenimentul a adus împreună designeri renumiți, vedete și modele talentate.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.