CURTICI. Toată frustarea din acest retur de campionat a celor de la Frontiera Curtici s-a revărsat asupra „şoimilor” din Lipova, în etapa de sâmbătă a ligii a IV-a. Elevii lui Gigi Cameniţă au câştigat la un scor uluitor, halucinant, 28-1, rar văzut pe terenurile de fotbal.
CURTICI - Elevii lui Gigi Cameniţă au încheiat repede conturile cu „studenţii” antrenaţi de Lucian Ciba.
Chiar dacă lupta pentru titlul de campioană a fotbalului judeţean pare inegală, în duelul cu Frontiera Curtici, „şoimii” din Pâncota nu renunţă.
Turneul final al ediţiei cu numărul III din Cupa AJF Arad la fotbal în sală se va disputa sâmbătă la Satu Nou.
Liderul Ligii a IV-a, Frontiera Curtici, a transpirat serios pentru punctele obţinute la Sânleani. O mână (reală) de ajutor a primit-o de la brigada de arbitrii condusă de Florin Dumitru, allias „Peştele”.
Local
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest își propune ca anul 2025 să fie un an al inovării.
România
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
1
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
1