Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 24 de cetăţeni din Bangladesh, Egipt, Maroc și India, cu vârste cuprinse între 19 și 49 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două autoutilitare - încărcate cu textile pentru societăți comerciale din țări europene - în locuri special amenajate.
Aplicația Poliției de Frontieră, Trafic Online, indică un timp de așteptare de 60 de minute la frontiera Nădlac II Autostradă, pe sensul de intrare în țară. Aplicația specifică următoarele: „Număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de intrare în țară. Pauză de masă a polițiștilor maghiari”.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 15 cetăţeni din Turcia și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare. Acestea transportau mobilier și granule de plastic pentru societăți comerciale și Belgia și Marea Britanie.
Local
Cele două comune arădene au câştigat un proiect care prevede introducerea reţelei de gaze naturale.
Mapamond
Donald Trump a declarat duminică în fața a mii de susținători că va inaugura o nouă eră de prosperitate americană, atunci când va prelua funcția, făcând un tur al victoriei într-o arenă din Washington plină până la refuz, cu o zi înainte de a reveni la putere cu planuri de remodelare agresivă a imigrației și a politicii comerciale a SUA, relatează Reuters.
Local
Până în luna martie, toţi pacienţii din vechiul Spital de Psihiatrie Căpâlnaş se vor muta în noua clădire.
2
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat duminică semnarea luni, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok, transmite Reuters.
1
Mapamond
Armata rusă a respins o contraofensivă ucraineană în provincia rusă de graniță Kursk, a susținut duminică Ministerul rus al Apărării, ale cărui trupe au eliberat mai mult de jumătate din teritoriul pierdut în acea provincie în urma ofensivei surpriză lansate acolo de Ucraina în august, dar nu și-au atins obiectivul de a-l elibera complet până la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, relatează agenția EFE.
2
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a lansat duminică apelul „SALVAȚI TIKTOK !”, într-un scurt mesaj postat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, după ce populara platformă cu filmulețe scurte a încetat să funcționeze în SUA odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-01-2025 sunt următoarele:
ARADON Sport local
A 13-a ediţie a Memorialului Nicolae Ardelean a fost câştigată de Podgoria Pâncota.