
Deputatul PSD Arad, Florin Tripa, critică tendinţa constantă a PNL şi USR de a face opoziţie doar de dragul opoziţiei, chiar dacă aceasta implică periclitarea finanţării unor proiecte de dezvoltare pe linie de infrastructură. Secretarul executiv al PSD Arad consideră că reprezentanţii dreptei nu pot fi atât de naivi sau rău intenţionaţi încât să pună cu bună ştiinţă piedici programelor de subvenţionare derulate prin Ministerul Dezvoltării. Şi totuşi o fac şi asta de la înălţimea celui mai înalt for al ţării, Parlamentul României.
Cu o zi înainte de întoarcerea lui Victor Ponta din Turcia, premierul interimar Gabriel Oprea, încurajat şi aplaudat de către preşedintele Iohannis, a decis să tripleze, dintr-un condei, prin Ordonanţă, salariile a 48 de categorii de demnitari, printre care preşedintele, premierul, preşedinţii şi vicepreşedinţii celor două Camere ale Parlamentului etc.
Departe de mine gândul de a semăna vrajbă între români şi maghiari, însă insistenţa unor acoliţi ai Budapestei în a justifica perpetuarea şi chiar înmulţirea exponenţială a simbolurilor maghiare pe teritoriul României este inacceptabilă.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1