ARAD. În ciuda faptului că, la întâlnirea cu premierul Emil Boc, a declarat că „cine se face vinovat de situaţia actuală”(problema drepturilor salariale ale dascălilor NN), deputatul Marius Gondor este de părere că „acum trebuie să ne preocupe doar cum rezolvăm problema şi abia apoi să căutăm vinovaţii.
ARAD. Ministrul educaţiei, prezent luni la Arad, nu s-a sfiit să aducă mulţumiri, în repetate rânduri dascălilor care au hotărât la sfârşitul anului trecut să renunţe la greva generală şi să se prezinte la examenul de bacalaureat.
ARAD. La bursa zvonurilor, Aradul ar pierde un ministru (Funeriu) dar ar fi posibil să câştige doi (Pistru şi Boghicevici).
ARAD. Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anunţat ieri că până la 1 septembrie vor fi făcute reduceri şi la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene. Conform declaraţiilor, numărul inspectorilor şcolari va fi raportat la numărul de profesori, fără a fi însă precizate detaliile.