ARAD. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un adolescent bănuit de comiterea unui furt dintr-o locuinţă de vacanţă.
Mai mulţi angajaţi ai Companiei de Apă au fost concediaţi sau eliberaţi din funcţii după ce s-a descoperit că au furat sume importante de bani.
ARAD. O societate comercială a intrat în atenţia poliţiştilor Serviciului de Ordine Publică din cadrul Compartimentului Silvic pentru că ar fi tăiat ilegal arbori şi ar fi furat material lemnos dintr-un canton din satul Toc.
Doi indivizi i-au smuls poșeta unei tinere de 26 de ani care se plimba, vineri seara, în zona Pieței Avram Iancu.
Șase copii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani sunt bănuiți de polițiștii din Sântana că au furat un autoturism de pe raza orașului.
Local
Incendiul a afectat acoperișului casei și camerele de locuit, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Local
Recons, prin intermediul operatorului contractat, va efectua în perioada următoare macajele de parcare pe mai multe străzi din zona centrală, sens în care, în funcție de graficul de lucrări, se va restricționa accesul la locurile de parcare aferente fiecărei străzi.
Advertorial
Duminică, 10 noiembrie 2024, Biserica Ekklesia a fost gazda unui eveniment de mare importanță pentru comunitatea arădeană, în cadrul căruia s-a dat startul construcției Campusului Ekklesia.