ARAD. Doi fotbalişti emblematici ai „Bătrânei Doamne”, din deceniile trecute, au fost primii care au jucat cu piesele gigant pe tabla amenajată în Parcul Eminescu. Gabor Biro şi Gheorghe Vaczi II au oferit un meci frumos, încheiat cu remiză, apoi au efectuat câteva mutări simbolice la turneul copiilor din cadrul Arad Open 2010.
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.