Târgul de Fete de pe Muntele Găina, care urma să aibă loc sâmbătă şi duminică la aproape 1.500 de metri altitudine, a fost anulat din cauza vremii nefavorabile. Decizia organizatorilor a fost luată ca urmare a faptului că mai multe localităţi din zona Apusenilor au fost grav afectate de inundaţii. Potrivit unui comunicat al Centrului de Cultură Augustin Bena, măsura a fost luată pentru a nu pune în pericol viaţa participanţilor la târg.
ARAD. În weekendul 19-20 iulie are loc tradiţionala manifestare "Târgul de Fete" de pe Muntele Găina. Aradul va fi din nou reprezentat pe munte, la fel ca în ceilalţi ani.
ARAD. Președintele Traian Băsescu a fost prezent la Târgul de Fete de pe Muntele Găina unde a petrecut câteva ore prin mulțime.
ARAD. Peste 2000 de oameni au fost prezenți la ediția din acest an a celebrului Târg de Fete de la Muntele Găina.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5