
Transilvania Business continuă seria evenimentelor de prestigiu în care premiază performanța în afaceri, cu Gala The Voices of Business – Regional Awards Timișoara. Gala reunește lideri, antreprenori, investitori, reprezentanți ai mediului economic, și constituie o platformă de recunoaștere a realizărilor excepționale din diverse sectoare. Evenimentul include secțiunea de premiere, precum și o sesiune de networking între companiile din regiunea Transilvaniei. Inclusiv prin intermediul acestor gale, Transilvania Business joacă rolul de promotor al afacerilor care construiesc România viitorului, zi de zi. Află condițiile de participare.

„Emilia Perez”, un thriller muzical despre un traficant de droguri mexican care face tranziţia de la bărbat la femeie, a câştigat patru trofee la gala de decernare a Globurilor de Aur, duminică seară, la Los Angeles. Tot patru premii a câştigat şi serialul de televiziune „Shogun”, informează agenţiile de presă internaţionale.
România
În contextul în care în Timișoara și în județul Timiș au loc zilnic accidente și polițiștii îndeamnă la măsuri de siguranță, doi părinți au dat dovadă de o neglijență crasă pe o arteră circulată din oraș.
Mapamond
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatează Reuters.
UT Arad
UTA nu a reușit să treacă de Sepsi, după un joc neconvingător al elevilor antrenați de Mircea Rednic.
Mapamond
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunţat vineri că a sesizat Comisia Europeană şi autoritatea naţională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe reţeaua socială TikTok, care promovează slăbirea extremă.
Mapamond
Cântăreţul britanic Robbie Williams le-a spus fanilor că solicitările de selfie-uri îi provoacă disconfort şi panică, după ce a fost abordat de mai multe persoane în timpul unui zbor recent, relatează vineri PA Media/dpa.
Mapamond
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa.
Local
În Vinerea Mare, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au demonstrat încă o dată că solidaritatea și implicarea pot aduce lumină și speranță acolo unde este cel mai mare nevoie.
Local
În Vinerea Patimilor, credincioșii ortodocși au urmat ritul bisericii și au săvârșit „Drumul Crucii”, procesiune ce se desfășoară la Mănăstirea Hodoș-Bodgrog.