
Adolescentul auzea voci, spunea că vine sfârșitul lumii, că se termină energiile pe pământ și că este mason. El era internat la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil” de pe strada Văcărescu din Timișoara, din 25 septembrie, după ce, înainte a fost internat – trei zile - la Secția de Psihiatrie Arad, unde a refuzat tratamentul și a cerut să fie transferat la Timișoara.

Întâmplare ciudată, marţi seara, în comuna Felnac. Un biciclist a fost găsit pe marginea şoselei, la ieşirea din localitate spre Arad, în curbă. S-a presupus că e vorba de un accident rutier, la faţa locului ajungând şi poliţiştii de la Serviciul Rutier. Dar presupunerile s-au dovedit a fi incorecte...
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.