ARAD. E angajata unei firme de curăţenie care lucrează în Metro Arad şi a făcut un gest care a uimit pe toată lumea. A restituit o geantă cu peste 1.500 de euro, mai exact 855 de euro, 3.500 lei şi 31.000 forinţi, celui care a uitat-o într-un cărucior din parcarea magazinului.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit o camionetă căutată în Italia, pe care un cetăţean român intenţiona să o introducă în ţară.
ARAD. O remorcă furată din Austria a fost găsită de polițiștii arădeni pe raza municipiului Arad. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii început cercetările în acest caz și deja au un suspect pe care-l cercetează.
NĂDLAC. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi de la Poliţia oraşului Nădlac împreună cu reprezentanţi ai D.S.V.S.A. au confiscat un transport ilegal cu 274 de kg de carne.
SEPREUS. O femeie in varsta de 78 de ani a fost gasita, vineri seara, decedata in casa sa din localitatea Sepreus. La locul faptei s-au deplasat politisti si criminalisti pentru a stabili daca este vorba despre o crima.
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.