Senatorul clujean Mihail Hărdău, i-a transmis senatoarei PSD Lia Olguţa Vasilescu că în data de 1 martie, în şedinţa Comisiei pentru învăţământ din Senat pe marginea raportului la Legea educaţiei naţionale, colegii senatori PSD au votat în unanimitate în favoarea articolului ce prevede studierea istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor.
Elevii arădeni s-au întors cu o mențiune și premii speciale de la Cluj Napoca.
La Școala Gimnazială "Regina Maria" Arad, s-a desfășurat sâmbătă olimpiada județeană de geografie.
În cadrul Zilelor Academice Arădene ediția a XXIV-a organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a fost organizat simpozionul naţional „Învăţământul geografic românesc între pasivitate şi reafirmare”, în colaborare cu Asociaţia Profesională a Geografilor din România.
La Colegiul Național „E.G. Birta” a avut loc, sâmbătă, faza județeană a Olimpiadei de Geografie
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1