BUCUREȘTI. Robert Gergelyfi, poloistul legitimat la CS AMEFA Arad, este deja un obișnuit al lotului național de seniori al României, care va întâlni marți, de la ora 18.00 (în direct la DigiSport) reprezentativa Slovaciei, în a doua etapă din Liga Mondială
ARAD. Poloiștii arădeni Robert Gergelyfi și Richard Huber au fost selecționați sub tricolor pentru cantonamente ale reprezentativelor de seniori, respectiv juniori, programate în acest final de an.
BRAȘOV. Poloistul arădean Robert Gergelyfi (AMEFA) a fost selecționat în lotul lărgit al naționalei de seniori, care se pregătește în aceste zile, la Brașov, pentru al doilea meci din Liga Mondială, programat în 10 decembrie, la Miskolc, cu Ungaria.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
1
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.