
Creștin-democrații și social-democrații germani, care negociază în prezent formarea unui guvern de coaliție, rămân divizați cu privire la reinstituirea serviciului militar în Germania, discuția fiind dacă acesta ar trebui să fie obligatoriu sau voluntar, relevă un document publicat miercuri de mai multe mass-media germane citate de agenția EFE.
Ştiri sportive
Ultimele patru meciuri din etapa a 33-a a campionatului italian de fotbal, programate luni, au fost amânate după decesul Papei Francisc, a anunţat, luni, Liga italiană de fotbal, citată de AFP.
România
Papa Francisc reprezintă o personalitate a creștinătății contemporane, Pontificatul său lăsând o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel.
Mapamond
Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care marchează sfârşitul unei papalităţi şi conduc la începutul celei următoare, relatează Reuters.
1
Mapamond
Francisc, care a murit luni la vârsta de 88 de ani, a fost papa celor defavorizați în cei puțin peste 12 ani de pontificat, în care a încercat să schimbe mecanismele unei Biserici prea centralizate în Curia Romană, să combată abuzurile acesteia și să își schimbe limbajul pentru a vorbi despre milă și despre cei din urmă. Doar timpul și succesorul său vor putea confirma dacă a reușit, comentează EFE.
Mapamond
China a acuzat luni Washingtonul că abuzează de tarifele vamale și a avertizat țările să nu încheie un acord economic mai amplu cu Statele Unite în detrimentul său, intensificându-și retorica în spirala războiului comercial între cele mai mari două economii ale lumii, potrivit Reuters.
ARADON Sport local
Pecica și LT Cermei au remizat pe teren propriu, iar Viitorul a fost performera.