Se întâmplă la blocul 159 din Micălaca. Reprezentanţii CET Hidrocarburi încearcă să depisteze cauza şi să remedieze problema.
Temperaturile foarte scăzute oferă arădenilor un patinoar natural: lacul Măltăreţ.
Zeci de arădeni au ajuns la Urgenţe cu fracturi ale membrelor, cele mai multe datorate gheţii de pe trotuare.
La Felnac, consilierul liberal a schimbat majoritatea în favoarea primarului PDL şi a fost ales viceprimar în locul celui de la PSD.
Arad. Nu a supravieţuit nici două luni. A fost închis cel puţin una din cele nici 8 săptămâni în care a fost pus la dispoziţia arădenilor. E vorba de patinoarul municipalităţii, care pe 15 decembrie 2013 s-a deschis publicului.
Mapamond
Președintele Autorității Naționale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a respins miercuri propunerea președintelui american Donald Trump de a expulza palestinienii din Fâșia Gaza în alte țări și a reamintit că enclava este „o parte integrantă” a statului palestinian, informează EFE.
Local
Trei incendii au izbucnit la coșurile de fum ale unor locuințe din Șagu, Șepreuș și Șofronea, iar două intervenții au vizat stingerea unor incendii izbucnite la vegetație uscată.
Local
La aproape un an de la scoaterea la iveală a faptelor petrecute în casa autointitulatului pastor din Arăneag, acuzat că timp de câțiva ani și-a abuzat sexual fiicele, bărbatul a fost condamnat.
Local
S-a semnat contractul pentru un parc de 3,5 hectare și un lac termal, la Pecica, finanţarea fiind europeană.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a făcut marți un anunț șoc, spunând că vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâșiei Gaza distruse de război, o propunere despre care premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat că ar putea „schimba istoria”, relatează AFP și Reuters.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Debut foarte bun de sezon pentru atleții de la CS Universitatea Arad.
Local
O adolescentă de 17 ani, dată dispărută luni, a fost găsită de polițiști în gara din Fetești. Fata plecase la școală, la Vladimirescu, și nu a mai ajuns acasă.
1
România
Patru inspectori de la Fisc ar putea fi puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul de firme Nordis, deși constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli.