Marius Lazăr, preşedintele
PSD Arad: „În acest moment
avem rezultatele unui exit poll, dar cunosc
profesionalismul celor de la INSOMAR.
ARAD - Preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici, a specificat că propunerea făcută de preşedintele Traian Băsescu privind numirea lui Lucian Croitoru în funcţia de prim-ministru nu este o răzbunare a democrat-liberalilor. „Nu se poate pune problema unei răzbunări.
ARAD - Liderii politici arădeni au opinii diferite privind oportunitatea ruperii coaliţiei de guvernământ.
ARAD - Cu toate că Adrian Severin a criticat aspru raportul CE pe probleme de justiţie, spunând că este „cel mai prost raport”, menit să stopeze aderarea României la Spaţiul Schengen, iar Victor Ponta a lansat şi el acuze, liderii politici arădeni consideră că decizia de continuare a monitorizării României pe justiţie este corectă.
Arad - Preşedintele PD-L Arad, Gheorghe Seculici, confirmă că decizia Curţii Constituţionale nu are niciun efect asupra continuării numirilor şefilor la deconcentratele arădene.
Local
Școala este construită în localitatea Vladimirescu, iar grădiniţa în satul aparţinător Horia, ambele urmând să fie finalizate în 2026.
Local
Evenimentul va avea loc în perioada 28 februarie - 9 martie 2025 și va fi deschis, zilnic, între orele 12.00 și 20.00.
Local
Dr. Corina Crișan, medic legist, a susținut o pledoarie pentru profesionalism și excelență în ceea ce privește medicina legală din Arad.
România
Parlamentarii AUR, S.O.S. România, POT au depus, marți, la Camera Deputaților, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu intitulată „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilință”.
1
Local
La aproape două luni de când România a intrat în Spațiul Schengen și terestru, mașinile care circulă pe la fostul punct de trecere a frontierei de la Nădlac nu mai trebuie să treacă prin porțile de control ale Poliției de Frontieră. Se va circula în continuare pe autostradă, în „flux de trafic continuu”.
1
Mapamond
Ministrul Afacerilor Externe din Canada, Melanie Joly, a declarat luni că lucrează în vederea creării unei coaliții cu țările europene pentru a face front comun în fața amenințărilor legate de taxe ale președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, relatează agenția EFE.
Mapamond
Președintele francez, Emmanuel Macron, consideră că s-au înregistrat progrese substanțiale în urma consultărilor pe care le-a avut luni cu președintele american, Donald Trump, cu privire la războiul din Ucraina, relatează dpa.
3
Local
Sirenele vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.