ARAD. Prof. Daniela Chiriac şi elevele sale de la CS Municipal prepară noul sezon de ritmică. Încălzirea va fi făcută în luna aprilie, la Cupa CSM, concurs cu participare internaţională, după care vor avea loc Campionatele Naţionale.
Primarul Gheorghe Falcă a inaugurat, astăzi, noua sală de gimnastică din incinta Stadionului „Gloria”. Dotată cu vestiare (și) pentru atletism, ea poate fi folosită doar la antrenamente, datorită dimensiunilor reduse.
În cei aproape 30 de ani de activitate, pe la cursurile mele de gimnastică aerobică au trecut multe persoane. La început a fost curiozitatea pentru ceva nou, iar pe parcurs a intervenit dependenţa de mişcare şi relaxare şi conştientizarea faptului că gimnastica de întreţinere menţine sentimentul de tinereţe şi starea de bine.
ARAD. Patru este locul ocupat de gimnasta arădeană Ștefania Chiriac în ierarhia de final de an publicată de către Federația Română de Gimnastică Ritmică, fiind prima sportvă din afara Bucureștiului în Top 10.
BUCUREȘTI. Sala Polivalentă din București a găzduit Cupa României la gimnastică ritmică, competiție care a avut la start cele mai bune 6 sportive la fiecare categorie.
Mapamond
Comisia Europeană a amendat Meta, firma mamă a Facebook, cu 797,72 milioane de euro pentru încălcarea legislaţiei privind concurenţa în beneficiul Facebook Marketplace, transmit Reuters şi DPA.
România
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că luni, 18 noiembrie, vor fi încărcate cu 500 de lei cardurile de rechizite și haine, pentru familiile cu posibilități financiare reduse.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad a reluat campionatul cu un succes la 61 de puncte în deplasare.
Local
Potrivit primelor informații, trei persoane ar fi rămas blocate în autoturism.
Local
Câți bani au primit complicii fiicei afaceristului, cât a costat dispozitivul care a detonat explozibilul și ce motive a avut fiica lui Ioan Crișan să pună la cale un plan atât de diabolic? Câteva dintre întrebări își află răspunsul în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
1
România
Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe Arena Naţională, abandonat la scorul de 0-0, că acţiunile jucătorilor şi oficialilor kosovari au fost premeditate şi a negat în acelaşi timp acuzele de rasism formulate de aceştia.
Local
Polițiștii din Șiria au emis un ordin de protecție pe numele unui bărbat din Galșa, iar cei din Curtici au emis unul pe numele unui bărbat din Macea.