aradon.ro Web analytics





În toamna lui 2020 arădenii și-au votat aleșii pentru Parlament. E drept, mai puțin de 30% dintre arădenii cu drept de vot au și fost la urne pentru a-și exprima opțiunile (prezenta a fost de 29,77%). 10 parlamentari, șapte deputați și trei senatori, are Aradul la București în cel mai important for legislativ. Acum, parlamentarii se apropie cu pași repezi de finele mandatului și au fost provocați de Jurnal arădean/aradon.ro să vorbească despre ce-și propun pentru următoarele sesiuni. Iată care sunt proiectele pe care parlamentarii arădeni le au pe lista lor de priorități.

Local

DRDP: Varianta de Ocolire Arad Est, la peste 75%
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, supervizor al lucrărilor de pe Varianta de Ocolire Arad Est, transmite că stadiul la care a ajuns șantierul a trecut de 75 la sută.

Advertorial

PREVENIREA PIERDERII DE AUZ: ghid rapid

Local

Trimiși în judecată pentru un furt de acum aproape patru ani
Un mecanic de locomotivă și un alt angajat al unui operator privat au fost trimiși în judecată la aproape patru ani distanță de la momentul în care au fost prinși furând motorină.

Local

„Casa Verde”, disponibilă în 8 octombrie pentru arădeni
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 este pe cale să demareze, arădenii putând să se înscrie în data de 8 octombrie.

Local

Aradul, proiect pilot pentru maşinile Tesla
Oraşul nostru a fost ales pentru un proiect pilot prin care arădenii pot încerca maşinile Tesla doar cu ajutorul unei aplicaţii.

Mapamond

Hamas condamnă atacul israelian asupra Beirutului, o „escaladare brutală”
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în război cu Israelul în Fâşia Gaza, a condamnat vineri raidul aerian ţintit lansat în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut şi în care a fost ucis liderul unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, apreciind că este vorba de o „escaladare brutală”, relatează AFP.

Mapamond

Armata israeliană confirmă uciderea şefului unităţii de elită şi a altor comandanţi Hezbollah. Iranul denunţă „nebunia” Israelului
Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Mapamond

Guvernul Serbiei aprobă reintroducerea serviciului militar obligatoriu
Guvernul Serbiei a aprobat vineri reintroducerea serviciului militar obligatoriu, desfiinţat în urmă cu 15 ani, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters. 1

Mapamond

Curtea Supremă respinge participarea Partidului Verzilor la scrutinul din Nevada, ce ar fi dezavantajat-o pe Kamala Harris
Curtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, transmite Reuters.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.