Deşi anul acesta Ziua Mondială a Sănătății (7 aprilie) este dedicată depresiei, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a ales ca evenimentele prin care marchează această zi să se axeze pe prevenția în sănătate.
ARAD. Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, mâine, 14 noiembrie 2012, Clubul Lions 2007 Arad va organiza o acţiune de măsurare a glicemiei.
ARAD. Cei care trec prin centru, pe lângă Rectoratul UVVG, mai au şi astăzi ocazia să se cântărească, să afle cum stau cu tensiunea şi cu glicemia, gratuit.
ARAD. Studenţii de la Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” au organizat, în data de 14.11.2011, cu ocazia „Zilei Mondiale a Diabetului”, în faţa Primăriei Arad, Piaţa „Mihai Viteazul” şi în incinta magazinului „Kaufland”, punte de testare a diabetului.
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a explicat în cursul zilei de marți, 25 februarie prin intermediul unui mesaj video de ce a chemat partidele politice la consultări înainte de Consiliul European.
Local
Echipa de robotică a Liceului Național de Informatică din Arad a dominat competiția desfășurată la Timișoara.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Geanina Pistru a arătat, într-o declarație politică susținută în Parlament, că reformele și dezvoltarea sunt prioritare.
Local
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru faptele săvârșite între anii 2022 și 2024.
România
McDonald's va opri temporar utilizarea aparatelor de gheață din restaurantele sale din România pentru verificări suplimentare a calității apei potabile, au informat marți reprezentanții companiei.
Local
ARAD. Consiliul Județean Arad anunță că zece constructori s-au înscris în cursa pentru modernizarea Drumului Regelui (DJ 707), care leagă localitățile Petriș (județul Arad) și Vața de Jos (județul Hunedoara).
Local
ARAD. Cultura construirii în Banat a fost tema unei conferințe regionale, de la Timișoara, la care a participat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
ARADON Sport local
PIATRA NEAMŢ. Performanţă meritorie obţinută de echipa de juniori de la Şoimii Şimand în turneul final al Cupei României la futsal. Băieţii pregătiţi de prof. Daniel Mărcuş au avansat până în semifinalele competiţiei ko.
Local
221 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 104 au necesitat internare.