ARAD. Noul stadion de atletism „Gloria” ar putea primi în această primăvară „botezul”, reprezentanții CSM Arad făcând demersurile pentru a comanda materialele şi cuştile de care ar fi nevoie pentru organizarea Campionatului Național de aruncări lungi.
ARAD. La iniţiativa lui Costel Bogoşel, ultimul antrenor al celei mai vechi echipe din fotbalul arădean, Gloria - a cărei activitate a încetat, oficial, în această toamnă - , de miercuri şi până vineri, de la ora 17, la baza sportivă a lui Radu Mărginean – Real Sport, va avea loc „Memorialul Gloria Arad” la mini-fotbal.
INEU. Printre echipele care s-au mişcat repede după destrămarea Gloriei Arad s-a aflat şi CS Ineu, gruparea de Liga III obţinând semnăturile fundașilor Evald Wild (21 ani) și George Hulbăr (24 ani), dar și a mijlocașului Vlad Filimon (21 ani).
ARAD. Ultima şedinţă a Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad a fost una presărată cu decizii-şoc.
ARAD. A murit şi ultima fărâmă de speranţă ca Gloria Arad, cel mai vechi club de fotbal arădean cu activitate neîntreruptă, să continue întrecerea în Liga IV.
Local
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Local
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
2