„Cu sufletul nu-i de glumit” - două reprezentații (de la orele 16 și 19), în sala „Studio” a TCIS.
Sâmbătă și duminică, LUNA PLINĂ DE TEATRU aduce pe scena sălii Studio două spectacole de facturi total diferite, dar care au un important punct comun: succesul la public.
În spectacolul „Cu sufletul nu-i de glumit” de Dimitré Dinev în regia lui Cristian Nedea.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
2
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
1
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Local
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
1
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.
Local
Victima a ajuns la spital. Familia acesteia și poliția îl caută pe șoferul care a produs accidentul.
4