UVVG şi Universitatea din Padova au organizat un workshop pe problematica regionalizării în Italia şi România.
ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat, în parteneriat cu CJA, Primăria Municipiului Arad şi Arhiepiscopia Ortodoxă Română din Arad, în perioada 6-10 februarie 2014, ample manifestări sub genericul - In Memoriam, „Vasile Goldiş 80” dedicate comemorării a 80 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui patriot român Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele.
Ministerul Educației a premiat, recent, Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad.
ARAD. În cadrul manifestărilor „In memoriam Vasile Goldiș”, în această dimineață, în fața statuii lui Vasile Goldiș din Piața Revoluției, a avut loc un solemn moment comemorativ .
Ieri au fost depuse coroane de flori la monumentele lui Vasile Goldiș și Ștefan Cicio Pop și a avut loc un concert omagial.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.