ARAD - Revenirea la grădiniţele de pe lângă marile întreprinderi, fie de stat, fie private, ar fi benefică atţt pentru angajatori cât şi pentru angajaţi, dar, mai ales, pentru copii, crede deputatul arădean Claudia Boghicevici.
ARAD - În acest an au desfiinţate, din lipsa numărului necesar de copii două grădiniţe şi trei structuri cu clasele I-IV. E vorba despre grădiniţa din Dumbrăviţa şi de Grădiniţa cu Program normal nr. 23 din Arad.
ARAD - Direcţia de Sănătate Publică
Arad (DSP) continuă să monitorizeze focarul de
hepatită A din Macea, care a debutat în data de
4 octombrie a acestui an. Până în prezent,
35 de cazuri au fost confirmate numai în această
localitate, ultimul caz confirmat fiind în 27
decembrie.
DEVA - Sute de preşcolari de la grădiniţele din Deva şi Simeria şi-au sărbătorit ziua mai devreme.
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
1
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.