GRĂNICERI. Autorităţile judeţene, alături de primarii din Grăniceri, Macea, dar şi din localitatea Elek, din Ungaria, au inaugurat un segment de drum lung de 12 kilometri care face legătura între localităţile Sânmartin şi Grăniceri.
CNADNR ne-a informat, în exclusivitate, că pe autostrada Nădlac-Arad va fi înfiinţat un punct de control.
ARAD - Patru migranţi sirieni au fost descoperiţi ascunşi în remorca unui TIR în timp ce încercau să treacă graniţa spre Ungaria, prin Vama Vărșand, în noaptea de duminică spre luni, doi fiind transportaţi la spital din cauza deshidratării.
Doi sirieni au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră de la Nădlac, ascunşi sub podeaua unui autoturism cu intenţia de a ieşi ilegal din ţară.
Agricultorii din Nădlac au protestat din nou pentru că autostrada nu le permite să ajungă la pământuri.
Local
Doritorii se pot înscrie în perioada 25 februarie-10 martie, în limita celor 25 de locuri disponibile.
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Ei au fost prinși în flagrant în timp ce ar fi vândut 5.500 de pastile de ecstasy cu 27.500 de euro.
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.