ARAD. Firma Confort din Timişoara va fi cea care va construi grupuri sanitare noi în incinta Ştrandului Neptun. La licitaţia organizată de Primăria Arad pe această temă s-au prezentat cinci firme.
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
2
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.
FCC Baschet UAV Arad primește astăzi vizita Rapidului în primul joc din tripla cu „giuleștencele”.
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, informează Reuters.
2
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniştrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.