Prim-ministrul Victor Ponta s-a întors în ţară, el mergând miercuri dimineaţă la Palatul Victoria. Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile de ştiri, premierul a ajuns la sediul Guvernului în jurul orei 10.00, folosind două cârje.
ARAD.Liberalul Nicolae Ioţcu, președinte al Consiliului Județean Arad, a lansat o petiție de protest „față de măsurile prin care Guvernul PSD, condus de Victor Ponta, sărăcește Județul Arad”.
Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru,susţine că în perioada 2011-2014 CET Arad a primit peste 22 milioane euro
Gheorghe Falcă spune că Ministerul Apărării s-a răzgândit, din nou, în privinţa Cetăţii Aradului şi acuză stilul de lucru al celor de la Guvern.
ARAD. Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, acuză Guvernul că, prin derogarea de la Legea Bugetului, practică un fel de „haiducie”, luând de la comunele şi oraşele care au bani, obţinuţi prin muncă şi administraţie eficientă, pentru a le da, mult peste necesar, celor care nu au făcut nimic.
România
Candidatul susținut de PMP și Forța Dreptei la alegerile prezidențiale 2024, Ludovic Orban, a anunțat, luni seara, într-o dezbatere televizată, că se retrage din cursă și o susține pe Elena Lasconi, de la USR, pentru funcția de președinte, potrivit Agerpres.
1
România
Accident cu mai multe victime, produs luni după-masă, în zona Badea Cârțan, unde două tramvaie s-au ciocnit. Vatmanul unuia dintre ele a rămas încarcerat.
Mapamond
Prim-ministrul slovac, Robert Fico, este împotriva deciziei preşedintelui Joe Biden de a autoriza folosirea de rachete americane cu rază lungă de către Ucraina împotriva unor ţinte din Rusia, şi a dat instrucţiuni ministrului de externe, Juraj Blanar, şi celui al apărării, Robert Kalinak, amândoi membri ai partidului său Smer-SD, să nu sprijine respectiva decizie, informează luni agenţia slovacă TASR.
3
Local
Începând de la 1 ianuarie 2025, actualul Centru social Cantina Municipală devine Compartiment în subordinea Serviciului Patrimoniu al DAS Arad.